Când e okay să îți schimbi viața?

Am 23 ani, am terminat o facultate, mi-am luat diploma de licență și sunt la master. În 9 luni, ar trebui să-mi iau diploma de disertație.

La 20 ani, mi-am luat primul job real, om de comunicare într-o campanie publicitară.
La 21 ani, am avut un editorial publicat în EVZ Monden, era un interviu drăguț cu un om și mai drăguț. Tot la 21, am lucrat la un proiect al Băncii Transilvania timp de 3 luni.
La 21 ani, mi-am dat seama că nu vreau să lucrez în Jurnalism, că nu îmi place televiziunea și că în presă nu ești plătit atât de bine încât să poți duce un trai decent. Cel puțin, nu în București. Am încercat să fac ceva în domeniul bancar, însă mi-au lipsit multe dintre noțiunile economice, lucru care mi-a fost piedică, dar nu m-am întristat.
Aparent, când am împlinit 21 ani, nu doar am devenit majoră în toate statele lumii, ci și în deciziile pe care urma să le iau legate de viitoarea mea carieră.
La 22 ani, am primit ofertă să lucrez în PR. Chiar îmi căutam job, așa că nu am refuzat. Mi-a plăcut instant. Atmosfera, lucrul, tot. După câteva luni, mi-am dat seama că asta vreau să fac mult timp de acum înainte.
La 23 ani, am terminat o facultate, sunt al doilea an la master și am un an de când lucrez în PR. Mi-am dat demisia prima oară și am schimbat locul de muncă. Tot PR, altă agenție. Mi-am făcut cel mai mare tatuaj de până acum, poartă numărul 6 pe tricou, iar mama nu a părut dezamăgită, ba chiar împăcată cu ideea că asta sunt.

Când e okay să faci o schimbare?

Am patru ani de când am plecat de acasă ca să îmi fac un viitor așa cum am visat. În patru ani, am schimbat de prea multe ori orientarea profesională ca să ajung unde sunt acum și să îmi placă ceea ce fac.

Schimbarea trebuie să vină din interior. Dacă simți că stai pe loc, e un semn că trebuie să faci ceva să te muți. Îți muți atenția, îți schimbi hainele, îți muți jobul și casa. Nu neapărat toate, bineînțeles, dar sentimentul de a face măcar un astfel de pas important este extraordinar. Te simți adult responsabil.
Îmi amintesc ce emoții m-au trecut când am sunat-o pe mama și i-am zis: azi îmi dau demisia. Sau când nu știam cum să-i arăt tatuajul. Îmi amintesc reacțiile prietenilor când le-am spus aceleași lucruri. Cum am realizat care-s oamenii pe care mă pot baza. Mă uit zilnic în oglindă și văd un copil cu mintea unui adult.
Mă simt mult mai liniștită sufletește după ce am făcut ceva pentru mine.
Eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea.

Ceea ce vreau să spun, de fapt, este că oricând e momentul să faci ceva pentru tine. Orice decizie face parte din procesul de maturizare și contribuie la sănătatea psihică.
Dacă nu te simți bine într-un loc, pleacă, nu te ține nimeni cu forța. Dacă nu îți place culoarea părului, schimb-o. E păr, o să crească la loc. Dacă nu îți place un om, dă-i liber, nu ai nevoie de negativism în viața ta. O să simți un amalgam de sentimente, fluturi în stomac și de parcă îți vine să leșini atunci când iei o decizie de genul ăsta. Dar o să-ți placă. E ca la tatuaje, după ce îl faci pe primul o să mai vrei încă unul și apoi altul și tot așa până când rămâi fără piele liberă… sau fără bani.

Atât.
Ia-ți curajul în brațe și fugiți în lume. La mare aș fugi eu cu al meu în orice moment.

O să încerc să scriu mai des – fac asta tot pentru mine.
Ah, de acum mă găsiți, după cum poate deja știți, la ConanPR.
Besitos 🍻

 

Continue Reading

Nu vreau să fiu rea, dar…

… dar se întâmplă des să aud chestii care să mă facă să fiu așa. Sau, mai nasol, să mi se întâmple chestii. Ba comand o pizza fără ciuperci și primesc una cu ciuperci, ba comand o cafea și mi se taxează două, ba nu primesc singurul aliment pentru care merg să îmi iau mâncare de la drive-in și așa mai departe. Mă rog, aici avem un caz aparte, primit în inbox joi seară, adică aseară, după cum urmează:

Hei, Old Brick Pub,
Ce mai faceți? Sunteți ok?
Pare că ați fost teribil afectați de gradele ăstea multe din ultimele zile.
Nu de alta, dar de ce n-ați acceptat comanda mea umilă de azi? Mi-era și mie foame, am vrut să las o zi shaormele și KFC-ul și să par sofisticat. Nu zic că nu puteam să iau din altă parte, dar dacă voi aveți delivery și am mai luat de la voi și am fost mulțumit, de ce să nu fac asta și acum?
Am vorbit cu cineva de la voi azi, pe la prânz (când am constatat că nu vă funcționează site-u’) și pe Facebook, ca orice internaut. Mi-a recunoscut că e o problemă la el, mi-a lăsat numere de telefon, un discount de 10% și mult optimism în suflet. Am mâncat ce-am nimerit, dar s-a întâmplat să sun să fac comanda pentru acasă, nu era nici 8 seara ceasul. Cică „nu mai livrați”, fără să primesc un motiv concret, pur și simplu n-aveți chef. Apoi zic că vreau să fac o reclamație și să vorbesc cu un manager, „reclamația o faceți tot la mine”. Mă, am impresia că sunteți ușor nebunatici. Cum să nu mai livrați pentru că nu aveți chef? De ce mai aveți acest serviciu disponibil? Sau schimbați-vă orarul în care sunteți dispuși și nu vă deranjăm prea tare cu niște comenzi…

Și acum, pentru că a durat ceva până să dau publish la articolul ăsta, e cald afară și mi-a fost lene, țin să precizez că, în momentul în care am început să îl scriu, site-ul celor de la Old Brick Pub încă era picat. Acum funcționează. Însă asta nu schimbă mare lucru.

Ce vreau să zic e că nu e ok să ți-o arzi arogant cu clienții doar pentru că ți-e silă să preiei telefonic o comandă. Dacă nu îți place să lucrezi la un restaurant care, eventual, are și delivery, dă-ți demisia și apucă-te de altele, cum ar fi… nuștu, videochatul. Nu tre’ să mă enervez eu cu telefonul la ureche și nici să mă simt luată la… peste picior. Fă-ți treaba, că d-aia ești plătit.

Și mai voiam să zic că unde facem reclamație în cazul mai sus prezentat dacă telefonic ni s-a zis că tot la el o facem”? Sau o lăsăm așa și ne rugăm la astre că se vor alinia și se va întâmpla ceva, nuștu, rămâne ăla de la telefon fără job, gen.

Și mai voiam să zic că nu îmi place neapărat să vorbesc nasol de o companie, o afacere, o ceva. Problema e că dacă s-a întâmplat o dată, se poate întâmpla și a doua oară, a treia, a o suta.
Și nici nu mai contează cât e de bună mâncarea dacă ea nici nu ajunge la tine…

Și pentru că-s fată de treabă, am și print screen-uri legate de întâmplarea mai sus scrisă.
Ah, adresa de unde se făcea comanda este la 6 minute de mers cu mașina de Old Brick Pub, conform Google Maps. Ca să nu creadă cineva că era vorba de o distanță gen Teiul Doamnei 35 – Drumul Taberei.

 

Cam atât. Sper să nu aibă încasări mai mari de 10.000 lei într-o săptămână, ca pedeapsă că s-au purtat urât cu niște clienți mulțumiți de serviciile lor de până acum. HUO.

AAAAAH. Mi-am amintit că și tovarășu’ Neștian a pățit-o joi seară, dar la alt restaurant. Cred că a fost ceva în aer.

Also, mâine să nu ieșiți din casă că or să fie multe grade, fffff multe. Și să vă hidratați. Cu apă, nu cu alcool, că poate vă vine rău.
Hai, ne mai citim.

Pwp

Continue Reading

Logitech M238 – Doodle Collection 2017

Pe scurt: Logitech au lansat colecția Doodle, niște mauși foarte colorați și animați, Doamne, cât de mult îmi plac.

Pe lung: Colecția asta e destinată tuturor celor care încă mai sunt copii la suflet și nu au uitat de micile plăceri de când lucrezi sau pur și simplu dai scroll pe net între pagini. De ce să ai un maus negru simplu când poți să ai unul din colecția asta?

Logitech M238, wireless bineînțeles, are personaje precum Lightbulb, Sneakerhead, Skateburger și Triple Scoop. Da, arată fix cum sunt numele lor și vă zic, Ami, colega mea de birou s-a super îndrăgostit de Sneakerhead. Și eu, logic, de Skateburger.

Prețurile sunt accesibile. Pentru un astfel de maus plătești undeva la 115 lei și, să fim serioși, o să lucrezi mult mai cu spor când ai un burger pe skate cu care să te plimbi printre pagini.

Alexandru Mazilu, country manager Logitech România, Bulgaria și Moldova zice, într-un comunicat de presă destinat acestei colecții: “În acest an, visele tale s-au transformat în realitate. Moușii din colecția Doodle 2017 sunt proiectați pentru a vă transforma momentele zilnice în divertisment. Am luat cele mai creative vise de zi cu zi și am creat o serie de personaje cu caracter, desenate de mână, cu modele îndrăznețe, pentru a inspira orice sarcină sau temă de lucru“.

Cam așa arată minunățiile produse de Logi.

 

Continue Reading

instantly.be sau cum să ai fotografiile de pe net pe perete fff simplu

În urmă cu niște timp, vreo două luni, preamăritul Ariel mi-a făcut bucurie de 1 Martie și a trimis un curier să-mi lase un pachet. Știam ce urma să primesc, e ok, nu era chiar 100% surpriză.

Instantly.be e un serviciu care îți scoate fotografiile în tip polaroid, adică are margini albe și dedesubt un mic chenar dreptunghiular ca să scrii tu ceva frumos, data sau o inimioară sau ceva de genu’.
Serviciul funcționează cam așa:

  • intri în site, îți faci cont (cel mai ușor e să dai log in cu Facebook tocmai pentru că vei putea încărca foto și de acolo)
  • după ce ai creat contul, îți va apărea un butonaș ”Alege poze”
  • et voila, alegi fotografiile pe care le dorești în format fizic, finalizezi comanda și aștepți coletul

În ultimul timp, au apărut destule servicii asemănătoare instantly.be, însă eu merg pe mâna lor nu doar pentru că-i cunosc, dar pentru că mi-au livrat rapid comanda și e foarte simplu site-ul lor. Și colorat. Și ramele sunt drăguțe. Și cutia e și mai drăguță. Curierul vine pe bicicletă să-ți aducă pachețelul, ceea ce e și mai cool. 🙂

Mi-am imprimat destule foto, pe unele le-am făcut cadou, pe altele vreau să mi le pun pe un cardboard atârnat pe perete. Calitatea lor e 10/10 total, aștept să văd dacă se transformă culorile în timp, dar mai durează până să observ o diferență, dar fiind că au trecut abia 2 luni de când le am.

O să mai apelez la Ariel și colegii lui pentru momentele când nu am nicio idee despre ce cadou să fac unei persoane dragi. Oh, am uitat să precizez, având în vedere că puteți încărca foto direct din calculator, e foarte ușor să faci cadouri personalizate, adică să scoți foto ale persoanei căreia vrei să dăruiești cutiuța cu amintiri. 🙂

Hai, toată lumea pe instantly.be, vine 1 Iunie și toți suntem niște copii, până la urmă!

Ăsta e un gif cu fotografiile pe care eu le-am vrut fizic. I-am dat câteva mamei și i-au plăcut foarte mult.

Continue Reading

m-am mutat

No More Excuses - Dumitragicu's coming soon

Bine-ați venit la mine acasă 🙂

Ăsta e un post în care vă anunț că am trecut de la .blogspot.com la .com, deci, practic, m-am mutat la casa mea, unde pot să dau muzica tare fără să-mi bată vecinii în țeavă. Sau ceva pe acolo.

Sunt încă la început, trebuie să mă obișnuiesc cu trecerea și să pun cea mai potrivită mobilă în căsuță ca să se mai întoarcă oamenii la mine.

Cam atât.

Tot Ana sunt, numele mi-e același. Mai puțin Wadăfac, mai mult Dumi.

Continue Reading

#BLP13 fără ghinion

Sâmbătă, patru martie două mii șaptișpe, a avut loc ediția treișpe a Bloggers Lan Party.
Am mers acolo cu cei de la Carbon și joculețul Link Twin, dar și cu Gray Dawn, un first person horror game care abia aștept să se lanseze pentru că îmi place de mor.
Revenind la #blp13, ediția asta n-a fost deloc cu ghinion, ba din contră.
Au fost concursuri peste concursuri, competiții peste tot, premii care mai de care și oameni foarte veseli.
A existat un campionat de NBA2k17, la care m-am băgat și eu, chiar dacă nu știam să joc. Ideea era să existe echipe de fete cu băieți, antrenați de Skizzo Skillz, invitat special, și premiile au fost două PS4 Pro și alte chestii micuțe (micuțe comparativ cu o consolă) de la parteneri și sponsori. Am făcut echipă cu Neștian și antrenorul nostru personal a fost Marius Vasilescu. Din păcate, lipsa mea de experiență s-a făcut simțită atunci când am ieșit în optimi. Aia e, data viitoare o să joc mai bine. Dar nu sunt supi, Vasilescu mai sus menționat a făcut echipă cu nimeni alta dăcât Ami Radu. Zic ”nimeni alta” pentru că Ami joacă NBA mai mult decât aș putea eu să realizez. De-asta au și câștigat finala aia marea, câte un PS4 Pro și NBA2k17 și multe doze de Sprite și încă ceva într-un plic albastru misterios.
Pentru prima mea experiență la NBA2k17, a fost super fun. Chiar am învățat să joc, surprinzător. Mai am de mâncat, bineînțeles, până să ajung să joc cel puțin mediocru, dar stau bine pentru o fată care nu le are cu astea în general. Sper să fie NBA și la BLP14 și atunci sigur nu mai ies în optimi. Măcar pe locul 2 o să ajung.

Pe lângă astea, au mai fost Fifa, Battlefield, Guitar Hero și ceva board games. În zona de board games n-am ajuns să văd ce se petrece, fiind în marea parte a timpului la standul Cardon.
Am avut și 4 musafiri ffffffff simpatici, unul dintre ei fiind internul de la DBO, Tony Ciubuc. Altul a fost Chili, frumoasa Sprinkles și un domnișor (cred că domnișor) al cărui nume nu l-am aflat și nici poză nu găsesc.
Oameni frumoși și mulți, atmosferă de reuniune de la liceu unde te vezi cu unii și alții și vă întrebați reciproc care mai e treaba și ce s-a mai întâmplat. Glumițe, stres la jocuri, multe camere care filmau prin jur.

Seara, după ce ne-am dat sufletele pe unde am nimerit la etajele 2 și 3 ale Impact Hub, ne-am petrecut ficații în Shoteria aia nouă, aia cu cocktailuri super bune. 10/10 recomand gin cu sifon și Tatratea cu merișoare.

Pentru toți cei care vor să vadă mai multe, am poze, dar mi-e lene să le scot din telefon.
Dar vă las link de la cele de pe pagină: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.705219999658684.1073741849.140591512788205&type=3
Vă las și câteva video. În unele din ele, se poate auzi cum cineva aclamă Carbon și Link Twin – da, eu sunt aia, mulțumesc participanților că au râs și nu m-au lăsat să par penibilă p-acolo.
https://www.facebook.com/BitDefenderRO/posts/10155152980182318?match=YmxvZ2dlcnMgbGFuIHBhcnR5LCNibHAxMywxMw%3D%3D
– https://www.youtube.com/watch?v=PcQBHbcncsg
– https://www.facebook.com/marius.calin.page/videos/1803533953302142/

În rest, ce să zic, de toate binele și nelipsitul ”Vasilescu și cu Ami au venit să vă ia banii!
Ne vedem la #BLP14 la fel de frumoși și zâmbăreți. 🙂

Ăștia sunt locatarii de pe ”Scara Blocului”, cu tot cu Dragoș Cristache răpus de oboseală.

Continue Reading

Cum mi-am făcut părul mov: dezvăluirea secretului

Am văzut că sunt la modă articolele despre cum gagicile/fashionistele/whoever și-au colorat părul roz, mov, albastru, verde în buline, căcăniu în dungi și altele. Eu de ce să nu vă dezvălui secretul meu, în cazul acesta?
De aproximativ un an am dat roșul pe mov, am simțit nevoie de schimbarea asta și oricum roșu pot avea oricând fără vreo problemă. Dar mov… ei! e altceva. Ceva ce n-am mai avut.
Nu sunt fană a vopsitului la salon, să dau tot salariul pe o chestie pe care o pot face acasă cu același rezultat (mai mult sau mai puțin).

Fiți pe fază, urmează să-mi dezvălui secretul!

Ca să ajung la acea nunață de mov am folosit… fiți super atenți… violet de gențiană!
Da, chiar acea soluție de la farmacie. O sticluță costă undeva până în 5 lei și îți ajunge fix cât vrei.
Mai ai nevoie de un lighean în care să pui apă, câteva picături de soluție și podoaba capilară. Ah, și niște mănuși de unică folosință eventual, ca să nu-ți colorezi și mâinile.
Deloc greu și nici nu pătează. Eu, una pe persoană fizică, nu m-am trezit cu hainele mov sau nu fața de pernă distrusă, așa cum speculează oamenii din popor că s-ar întâmpla.
Bineînțeles, înainte să-mi arunc violetul de gențiană în păr, am fost blondină. Și asta pentru că am vrut un mov turbat, nu unul închis la culoare. Altminteri, ieșea și din ce mai rămăsese roșcat în păr.

Am folosit și albastru de metil mai înspre adolescență, dar nu mi-a plăcut pentru că ăla nu era albastru pe firul meu de păr, ci verde. Eu voiam albastru. Acum nu mai vreau albastru, vreau mov. Și-mi iese. Simplu, rapid și, mai ales, ieftin. Totodată, nici nu-mi deteriorează firul de păr. Din contră, uneori e mai moale.
Da, rezultatul nu e de durată. E o soluție farmaceutică, până la urmă. Deși se duce din culoare, tot o să fie ceva drăguț, mai ales dacă blondul de dinainte era unul fffffff deschis.
Da, o să fie mai nasol când cresc rădăcinile, pentru că violetul de gențiană nu prinde pe păr natural. Cel puțin, mie nu-mi prinde. Atunci, tre’ să iei o decizie: ori bagi blond în păr, ori îl lași așa și o să pară un fel de ombre.
Whatever.

Cum am mai zis, nu mi-aș da tot salariul pe o sesiune de vopsit la salon doar ca să am același rezultat. Dar fiecare cum îi decide sufletul.

Spor la colorat părul. 🙂

Continue Reading

#BLP12 sau ce fac bloggerii în afară de a scrie articole

Am uitat complect să scriu acest minunat articol despre minunata experiență de la Bloggers Lan Party din exact 26 noiembrie, adică dă anul trecut.
Cer scuze organizatorilor de pe acum, să mă ierte că încep să dau semne de îmbătrânire și uit, cum s-ar spune în popor, de la mână pân’ la gură…
Cum spuneam, am fost la #BLP12. În inima Bucureștiului, adică la Impact Hub.
Recunosc, nu am fost la celelalte ediții ale BLP și nici n-am trecut pragul Impact Hub-ului înainte.
M-am întâlnit acolo cu oameni pe care-i știam doar de pe internet, cu oameni cu care am și schimbat câteva vorbe, oameni pe care îi stălkuiam uneori, când mă plictiseam. Oameni mișto, oameni simpatici, bloggerii ăia pe care-i citeam zilnic.
Nu am foto, au ei pe pagină, adică aici: https://www.facebook.com/BloggersLanParty/.
Nu pot să zic că am fost eu gamerița gamerițelor, nu sunt genul care să fie super sociabilă la party-uri sau d-astea, dar am admirat pe alții cum câștigau sau pierdeau al Fifa17. La Call of Duty nu m-am băgat, încă nu-s fană. Fifa mă mai jucam și eu în tinerețiuri, adică pe vremea Fifa07.
Am adunat o mână de oameni care nu știau ce să facă p-acolo, la fel ca și mine de altfel, și ne-am anturat la niște sesiuni la Activity. A făcut să treacă timpul repede și să nu îmi dau seama când deja era ora 18:00.
Atracția ediției 12 a BLP a fost Sprinkles, un baby pug foarte energic și foarte drăguț. De fapt, e o ea. O găsiți aici: https://www.facebook.com/SprinklesPug/. N-are cum să zică vreunul că nu e super frumi. Refuz să cred că cineva ar spune ceva negativ despre un baby pug.
Ne-am anturat aceleași persoane de la Activity în concursul Asus ZenFone3. Îți făceai un selfie ”inedit” și urcai capodopera pe contul personal de Instagram cu niște hashtaguri, ca să te găsească organizatorii mai ușor. M-am băgat în asta de fun, daaaar am și câștigat telefonul. Să-mi trăiască lentila wide pentru telefon, datorită ei am pus mâna pe telefon.
Pe lângă asta, au fost concursuri și la Fifa, CoD, Catan șiiiii nu mai știu exact. A trecut ceva timp de atunci.
Ne-au omenit organizatorii cu KFC și dulciuri de la Paul. Cu KFC m-au atins direct la inimioară. Pe vremea aia, mâncam de la KFC de aprox. 3 ori pe săptămână, acum am mai rărit-o. Totuși, KFC e binevenit la stomăcel once in awhile.
Am văzut la BLP cum se distrează bloggerii atunci când nu scriu. Decât să te cerți prin taste cu un blogger care te-a supărat cândva cu ceva, mai bine îl provoci la un meci de Fifa și vedeți care are dexteritatea mai bună. Am văzut că sunt oameni și în realitate, nu doar în articole pe niște domenii moca sau cumpărate cu bănuții lor. Oameni de treabă, cu care râzi chiar dacă nu vă cunoșteați înainte. Oameni cu care te împrietenești, cu care descoperi că ai lucruri în comun și cu care poți avea o treabă și după ziua respectivă.

Mulțumesc, Toma Nicolau, pentru invitație, cât și restul organizatorilor (cc Andra Nicula, Victoria Giorgiana). Sunteți super oameni și ați pornit un proiect foarte interesant. V-ați rupt din timpul vostru liber ca să uniți blogosfera românească într-o locație și să-i puneți să își arate talentele în ale gamingului.

Mi-a plăcut, mai merg.

#BLP13 vine curând.

Vă salut cu respect,
înscrierile la #BLP13 se fac aici: http://bloggerslanparty.ro/inscrieri-bloggeri/. 🙂

Continue Reading

Concurs! Clic aici ca să vezi ce premii sunt în joc!

Normal că am scris un titlu care să facă pe oricine să dea clic. Normal.
Singura chestie e că nu am mințit cu nimic. Chiar urmează să vorbesc despre un concurs super mișto.

Există un concurs organizat de illycafe, pe numele lui ”Design the illy can”, e la a doua ediție și se adresează tinerilor artiști. Cum eu nu m-am născut artistă, nu am nicio șansă să mă înscriu și, eventual, să câștig. Dar sunt convinsă că, în lumea asta mare, există băeți și fete care au talentul scris în frunte.
Ideea e că unul dintre voi, ăștia mulții cu talente, faceți un design și aveți șansa să vă vedeți desenul pe douăj de mii de cutii de cafea illy în 2017. Pe lângă asta, există și alt premiu. Păi ce, nu sunt premii multe? Câștigătorul de pe locul I e trimis la cursul Disruptive MArket Innovation through Design, curs organizat de Royal College of Arts din UK în vara lui 2017. Locurile II și III primesc produse illy cât nu pot duce. Și, ca să vezi, o să ai lucrarea expusă și într-o expoziție dedicată celor mai bune din toată competiția asta.

Nu zic că sunt premii mișto, zic doar că merită încercat, chiar dacă nu câștigi nimic. Câștigi o experiență și te cunosc anumiți oameni. Dacă ai norocul de lucrare expusă în expoziția respectivă, te cunosc și mai mulți oameni. Norocul tuturor este că ăsta nu-i un concurs bazat pe likeurile de la o postare. Există un juriu care va analiza fiecare lucrare și va decide care e cea mai potrivită ca imagine a cutiilor de cafea.

Anul trecut a câștigat un student de la UNArte București, pe numele lui Andrei Măceșanu. Lucrarea lui a fost expusă la Palatul Știrbei, în cadrul proiectului Diploma din acest an. Tema pe care el a abordat-o a fost despre cum oamenii relaționează și se raportează la cafea. Asta așa, ca să vă dau o idee de la care ați putea porni. Bineînțeles că nu o puteți folosi, pentru că 1. nu ar fi original, 2. ar fi șanse foarte mici să nu își amintească juriul de ea.

Perioada de înscriere a început pe douășunu octombrie și se încheie pe unșpe decembrie. Mai e ceva timp.
Ca să te înscrii, trimiți o listă cu ideile pe care le ai într-un e-mail la adresa designtheillycan@probrands.ro. Pe la finalul lunii ianuarie a lui 2017, afli dacă ești câștigător sau nu. Sau da.
Regulamentul concursului poate fi accesat aici: http://www.probrands.ro/regulament2.html 

Spor la desenat.
Vă salut cu respect.

P.S. Primele vorbe pe care le-am auzit când am intrat la facultate o să le țin minte toată viața: cu rușinea mori de foame. Așadar, nu vă gândiți că vă faceți de râs, ci că aveți o șansă pe care nu trebuie să o ratați. Nu știți de unde sare iepurele vostru norocos. 🙂

Continue Reading

scrisoare către cel mai vechi partener al meu de viață

Dragă Vodafone,

Avem o relație de prea mulți ani ca să stau acum să calculez, #amfostproastălamatematică.
Te-am iubit încă din prima clipă. Mi-ai oferit tot ce aveam nevoie, nelimitat în rețea, internet pe mobil cât să îmi rămână să le dau și săracilor, minute și mesaje în alte rețele de nu le pot consuma nici dacă mă chinui. Toate astea la un preț extrem de mic. Am renunțat, pe la jumătatea relației noastre de până acum, la abonament, a fost o decizie la nivel de familie și am fost mult mai mulțumită de serviciile anterior menționate la cartelă.
Doar că… simt că nu mai merge. Parcă nu mai e la fel.
În fiecare lună, îmi încărcam cartela cam pe 12-13, că atunci îmi expira, normal. De câteva luni, îmi tot mănânci niște timp absolut degeaba, astfel că am ajuns să-mi încarc pe data de 1 a fiecărei luni.
Luna trecută, m-ai lăsat fără minute pe 30. Noroc că luasem salariul și am încărcat imediat cum am prins timp liber să ajung la un magazin de-al vostru.

Astăzi, 25 noiembrie 2016, mi-ai dat fatala. Mi-ai luat toate minutele. Mi-ai lăsat netul, ceea ce e ok, dar oricum am din bonusuri net cât să îmi ajungă până în 2017. Dar minutele… sunt și ele importante, știi doar… Mi-ai spus că am credit insuficient când chiar aveam nevoie de telefon. Cu 5 zile mai devreme față luna trecută. Și cu cel puțin două săptămâni față de acum 6 luni.
Nu înțeleg ce te nemulțumește la relația asta.
Am răspuns angajaților tăi de fiecare dată și am acordat tuturor numai nota 10.
De ce mă rănești? De ce mă faci să sufăr? Dar, mai ales, de ce mă faci să mă gândesc să mă mut la alt operator? Mie-mi place tare mult de tine și aș vrea să te iubesc toată viața mea. Pur și simplu, nu te înțeleg.
Am zis, de vreo 3 luni, că o să merg la sediu și o să fac o reclamație, dar nu am avut timp și încă nu am. Promit că o să-mi fac, deja mă calci pe coadă și relația este una care mai mult consumă nervi decât oferă iubire.
O să-ți ofer niște condiții. Dacă nu le accepți, o să divorțăm.

Apreciez că îmi trimiți zeci de mesaje text prin care mă anunți că gata, expiră extraopțiunea, dar nu poți face asta cu câteva zile înainte de termen în fiecare lună. O să ajung să îmi încarc cartela de pe o zi pe alta, în ritmul ăsta…

Ți-am scris cuvintele astea toate cu o mare durere în suflet și cu un sentiment profund de dezamăgire.
De ce nu poți să mă iubești și tu cum te iubesc eu?
Până îmi fac timp să vin la tine acasă, o să încerc să nu mă detașez mai mult decât până acum… Chiar nu aș vrea să renunț…

Cu multă dragoste și respect,
a ta Ana-Maria

P.S. I-ai făcut problemele astea și mamei. Totul până la mama!

Continue Reading
1 2 3 7