autodescriere d-aia

E ușor: mă cheamă Ana-Maria Dumitrașcu, lumea îmi zice Ana sau Wadăfac, alții îmi zic chiar Dumi sau Dumitragicu. De aici și dumitragicu.com
Am acceptat provocarea vieții de a mă muta de la .blogspot.com la .com direct. Practic, m-am mutat la casa mea.
La cei 24 de ani pe care-i arată CNP-ul, am realizat multe, foarte multe, nici nu le mai țin minte. În special, am realizat o mutare a domiciului real: de la Ploiești la București. Pentru facultate, aia pe care-am terminat-o și care mi-a dat o licență: Jurnalism, Universitatea din București. Între timp, am terminat și-un master în Managementul Instituțiilor Mass-Media.
După 2 ani și 4 luni de PR, am migrat către Marketing; de la agenție la client. Cresc precum un cozonăcel de Crăciun.
Am scris despre alții, am discutat cu mulți, am realizat interviuri și o anchetă jurnalistică, am pus pasiune în tot ce am făcut, chiar dacă era vorba de sesiunea de restanțe. Îmi place să scriu și îmi place internetul. Poate sună aiurea, dar chiar descopăr multe prin intermediul online-ului. Zeci sau sute de informații noi zilnic, mai mult sau mai puțin interesante. Și îmi mai place și fotografia, chiar dacă o fac la nivel amatoricesc. ”Portofoliul” meu poate fi admirat pe Instagram.
În rest, despre altele numai de bine, despre alții numai de bine, despre mine toate cele bune.