Am fost să văd foci și am levitat pe plajă.

Au trecut două sau trei săptămâni de când am fost în Scoția, în vizită la mătușa mea. Pentru cine nu știe, am o mătușă de 29 ani, mutată acum 4 în Scoția ca să își regăsească sinele. Am crescut cu ea și cu sora ei mijlocie (mama fiind sora cea mare), deci suntem mai mult ca niște surori, nu mătuși-nepoată. În fine, de prea mult timp îmi spunea să o vizitez și abia acum am reușit. Regret, într-adevăr, că a durat atât până să merg. Sau poate că planetele s-au aliniat și acum era cel mai potrivit moment din viață ca să merg.
Aberdeen, orașul-gazdă timp de o săptămână, este un fel de Constanța, pentru că e oraș cu port, miroase a pește chiar când ieși din casă și pescărușii sunt un fel de vrăbiuțele noastre. Oamenii nu te judecă, sunt dezinhibați și încep să petreacă de la o oră mult prea devreme ca să pot să înțeleg. Adică de la 3-4 după amiază.
Având un job care mă ține mai mult la birou decât pe teren, mi s-a părut foarte interesant când am parcurs 15k-20k pași zilnic. Pare mult comparativ cu maximum 5k în București, unde prefer să merg cu RATB-ul 5 stații, pentru că am abonament, în loc de 30 minute pe jos.
În una dintre zile, am mers în parcul Duthie, unde am văzut căței care alergau pe gazon fix ca în filme, copii în tricou, în timp ce eu aveam fes pe cap și nu știam ce să mai pun pe mine ca să nu simt frig absolut deloc. Pentru că da, în timp ce aici, în România, era o temperatură dubios de ridicată pentru începutul lunii aprilie, eu stăteam la maximum 10 grade. Iar copiii, ei bine, erau lăsați mai dezbrăcați decât îmbrăcați pentru ”a le crește imunitatea”. Și chiar păreau că-s fericiți așa, cu obrăjorii roșii ca un măr copt.
Revenind la parc, am mers în grădina botanică. Una dintre încăperi era raiul iubitorilor de cactuși.
Într-o altă zi, am făcut mini excursie la Marea Nordului. Asta înseamnă că am trecut pe lângă Aberdeen’s Amusement Park. Asta înseamnă că nu puteam să rezist, nu puteam să nu mă dau în rollercoaster. A fost a doua oară, prima având loc în Prater, Viena, în urmă cu 10 ani. So the excitement was real.

(n-am ochii strâmbi, doar mă uitam într-un punct fix și aparent așa arăt când fac asta.)
Plaja era plină de alge și alte chestii care păreau mortăciuni aduse de valuri. În încercarea de a face fotografia aia blanao de instagram, s-a enervat un val pe mine și mi-a intrat cu japca în bocanci.
 
Într-o altă zi, am ajuns la plaja de foci, adică Newburgh Beach, la 2 ore de mers cu mașina de Aberdeen. Am trecut pe lângă ceea ce este numit ”Trump International Golf Links” și este bine semnalizat, ca să vadă prăduitorii ce e aia bogație de președinte american, cu bizoni (reali, nu din piatră), cu astea. Bv tată, ce să zic, bine că ești tu aproape de foci. În fine, focile sunt drăguțe, periculos de drăguțe. Și multe și enorme.

(punctele alea mici și negre de la linia orizontului sunt foci. multe foci. o plajă întreagă, cât vezi cu ochii și încă pe atât)
În rest, totul frumos, orașe liniștite, toată lumea se salută cu toată lumea, chiar dacă nu se cunosc între ei. Așa-i frumos. Plajele lor nu mă simt. Bine, greutatea mea corporală nu depășește 40 kg, dar nu înseamnă că nu trebuie să mă simtă. Literally, parcă levitam. E o senzație mișto, aș putea să mă fac iluzionist acolo sau ceva de genu’.
Am aproape 24 de ani și a fost prima oară când m-am urcat în avion. Și am urcat în 4 avioane ca să fac călătoria asta. Toți cei din jur îmi dădeau sfaturi despre cum să nu mă panichez, ce să fac, ce să nu fac, toate cele, respectele mele. Mi-a plăcut, am făcut-o și p-asta, acum nimic nu mă mai oprește să plec oriunde vreau.
Dacă nu ai urcat niciodată în avion, ia-ți un bilet dus-întors către oriunde și du-te. Chit că stai o noapte și rătăcești printr-un oraș necunoscut, e un sentiment de libertate pe care nu îl poți simți dacă stai în casă pentru că nu ai avut chef să ieși cu prietenii la o bere.
Am plecat încărcată de diferite energii, majoritatea negative, și am descoperit cât de simplă e viața atunci când nu îți iei filme legate de ziua de mâine, de relația pe care o ai sau de banii pe care nu-i vei mai avea după ce-ți plătești datoriile. M-am întors și încerc să fiu un om mai bun. Am zis ”încerc”, e un prim pas și ăsta.
Also, dacă ai ocazia să vezi Scoția, mergi. O să-ți placă liniștea aia plină de oameni necunoscuți și de mașini care merg pe partea stângă în direcția ta de mers, nu pe dreapta, cum ești obișnuit.
Cândva, când o să am timp, o să fac și un fel de vlog, da’ nu o să fie vorbăraie în el, cu imagini adunate în săptămâna de peste mări și țări. O să revin cu ”later edit”-ul de rigoare.
(asta e o poză de grup perfect normală cu mătușa mea, Gabriela, tovarășul ei, Dragoș, colega ei de apartament și tovarășă, Ramona, și eu, cea mai mișto nepoată pe care o poate avea cineva; eram la casa mea de vacanță, unii îi mai spun ”Edinburgh Castle”)

S-ar putea să te intereseze...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *