viața cu și după trei luni de regim

*articol scris în noiembrie și ținut în draft

Am probleme de sănătate de când mă știu. Ba sunt anemică, ba am glicemia ridicată, ba tot felul de chestii date de hipertiroidism și așa mai departe.
Acum trei luni, m-am trezit că am mers de urgență la un spital din cartier cu stări de vomă pe care le aveam în fiecare dimineață de câtva timp, nu suportam anumite mirosuri și mă moleșeam după ce mâncam „mai cu poftă”. Am făcut ceea ce se numește endoscopie, am ieșit de acolo cu lacrimi pe față și cu anxietatea la maximum pentru că urma să aflu dacă am gastrită, ulcer sau hernie hiatală. Verdictul a fost că n-am ulcer, dar le am pe celelalte două. Nu e extrem de grav, dar trebuie impus un regim mai mult sau mai puțin strict. Pentru ambele. Plus anumite medicamente. Plus un alt stil de viață.

Cauzele unei gastrite sunt diverse. La mine au fost alimentația nu foarte deșteaptă, depresia, stresul și oboseala, fix în ordinea asta.
În primele zile de regim, simțeam cum vreau să mănânc tot ce nu am voie, așa cum oricum mă așteptam să se întâmple. Trăiam din carne de pui și legume fierte.
După prima lună, deja am început să mă simt mai bine.
După o lună și jumătate, am început să trag de o cană de cafea în 8 ore de stat la birou.
După două luni, nu mai știam ce să mai mănânc, nu mai suportam bananele și iaurtul dimineața, nici supa de pui sau piureul cu pui la grătar, aș fi băut un litru de suc cu acid pe nerăsuflate. Dar am rezistat cumva. Am ajuns la 3 luni, cu ultima săptămână de numărat pastile, făcut meniu zilnic, avut grijă să nu mă culc fără să mănânc și fără să iau pastila.

Am ajuns la 3 luni în care n-am știut ce gust are carnea de porc sau sarmaua, n-am văzut un ou prăjit decât în fotografii pe net și roșiile și castraveții erau de domeniul fantasticului.
Au fost 3 luni în care mama număra zilele rămase mai des și repede decât mine.
3 luni în care am trecut de la atacuri de panică zilnice la a avea o grijă foarte mare de mine și de corpul meu, căci, aparent, ajunsese într-un punct critic. Am trecut de la două pastile de Relaxirem Forte luate când tremuram incontrolabil la zero pastile de acest tip, zero nopți agitate, zero insomnii.

3 luni înseamnă 270 pastile de Motilium, 90 de Controloc, câteva pliculețe de Gaviscon și glicemie și colesterol atât de mici încât s-a speriat medicul de familie.

Faza e că astea 3 luni m-au făcut să conștientizez, a mia oară, că eu sunt mai importantă decât oricine altcineva. Am descoperit cui îi pasă cu adevărat de mine, cât de apropiată-mi e familia și pe cine mă pot baza la greu.
Au fost puțini cei care mă sunau să vadă cum mă mai simt, dacă îmi iau pastilele și dacă am mese regulate. Și de ăia țin cu dinții.
Au fost mulți care-mi spuneau că le pare rău să audă că am probleme de sănătate, însă după câteva secunde începeau să-mi spună ce „probleme” au ei. În mod normal, m-ar fi deranjat teribil, dar am învățat și că trebuie să ignor, să fiu indiferentă, să mă prefac că-mi pasă și să-mi văd de viața mea.

Am înțeles cât de multă grijă trebuie să am de corpul meu dacă vreau să pot funcționa „normal”, adică să merg la job, eventual cu plăcere, să mă trezesc și să nu îmi ia 30 minute până să pot respira fără să am stări de greață.
Am mai zis-o pe aici și o să o tot spun, cea mai importantă persoană pentru tine ești tu și așa trebuie să fie mereu, indiferent de situații sau relații. Nu poți avea grijă de alții dacă nu ai grijă de tine, în primă fază.

Better safe than sorry. Să mergi la psiholog nu e o rușine. Oricare dintre noi are probleme și faza e că niciodată nu știi când problemele interioare se transformă în unele fizice. Să plângi nu e o rușine, chiar dacă o faci în intimitatea ta. Mai ales acolo. Să vorbești deschis cu oamenii nu face rău nimănui, să le spui ce ai pe suflet sau să le spui părerea ta despre X lucru pe care ei îl fac. Să mănânci pui fiert cu legume în loc de burger cu cartofi prăjiți nu e atât de nasol pe cât sună, cum să bei apă în loc de suc e chiar recomandat. Și apa are gust, indiferent de ce spune lumea.
Nu e o rușine să recunoști că ai probleme și să arăți că ești om și ai și tu sentimente și emoții.


Acum mănânc și sarmale, și ceafă de porc, beau și acidulat și mai bag și o bere din când în când. Toate cu limită. Știu de la începutul mesei cât pot mânca din respectiva porție fără să-mi facă rău la stomac. Și mă simt mult mai bine cu mine. Mai ales pentru că am scăpat de grețurile din fiecare dimineață. All good in the hood, thanks to me.


Până acum, le spuneam oamenilor „ai grijă de corpul tău” doar așa, pe caterincă, pe astea. Acum o zic serios și nu regret că uneori sunt comparată cu o mamă grijulie.

Așa că, aveți grijă de corpurile voastre, beți apă și atunci când simțiți că nu mai puteți, luați-vă câteva zile libere și eliberați-vă de toată energia negativă. 🙂

S-ar putea să te intereseze...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *